MUZICA SACRA A RENASTERII (1430-1600)

          Liturgiile polifonice si motetele in latina erau formele dominante ale muzicii bisericesti renascentiste. Totusi, rolul muzicii in viata religioasa a ridicat controverse si dezbateri extreme in timpul Reformei si Contrareformei.

          Secolul XV si inceputul secolului XVI alcatuiesc perioada polifoniei vocale franco-flamande, deoarece principalii ei compozitori proveneau din Olanda si din nordul Frantei de astazi.

Polifonia franco-flamanda

          Liturghiile polifonice puse pe note erau elementul central al muzicii bisericesti. Compozitiile sacre mai scurte, pe mai multe voci, se numeau motete. Compozitiile imbinau voci multiple sau individuale intr-o paleta bogata de sunete, o evolutie majora fata de cantarea in paralel din Evul Mediu. Secolele XV si XVI au dat compozitori de seama ca Guillaume Dufay din Burgundia, Josquin Des Pres din Italia si Adrien Willaert, care au infiintat o scoala in Venetia. Stilul acestora a exercitat o mare influienta asupra intregii Europe, dar in special in Italia, unde Roland de Lassus, cunoscut sub numele de Orlando di Lasso, a devenit ,,printul muzicienilor".

Muzica Bisericii Reformate

          Bisericile protestante s-au constituit in secolul XVI, dupa Schisma din 1521, cand s-au separat de Biserica Catolica, insa au pastrat liturghia latina. In slujbele de venerare au fost introduse treptat cantarile in limba nationala(coralele), dupa ce reformatorul religios Martin Luther a tradus liturghia in limba germana. Compilatia de cantece a lui Johann Walter, Wittenberg Gesangbuch(1524), a devenit un model pentru numeroase colectii viitoare de corale protestante. Luther considera muzica o componenta importanta a venerarii religioase, insa parerile cu privire la acest subiect, erau impartite. Ulrich Zwingli, originar din Zurich, era impotriva muzicii in procesul de venerare, in timp ce Jean Calvin permitea la Geneva cantul monodic.

Conciliul din Trento

          Conciliul din Trento, tinut intre anii 1545 si 1563, in timpul Contrareformei, a urmarit delimitarea invataturilor romano-catolice de cele ale Bisericii Reformate. S-a pus si problema muzicii, in special cea a textului de neinteles din muzica polifonica, a adaptarilor frecvente ale cantecelor laice la muzica bisericeasca si a unei independente artistice crescande. Se considera ca Giovanni Pierluigi da Palestrina a salvat prin lucrarile sale polifonia religioasa, aratand Conciliului ca mesa a capella este inteligibila.

Luther si muzica sa

          Martin Luther considera ca muzica si venerarea religioasa sunt in corelatie cu conceptul de origine divina si la ceremoniile bisericesti de proslavie si proclamare a credintei. Aceasta filozofie a constituit baza dezvoltarii majore a muzicii bisericesti protestante pana in secolul XX. Luther canta la lauta si la flaut si scria numeroase texte pentru cantece puse apoi pe muzica de catre Johann Walter. Acesta a adaptat melodii laice populare pentru unele compozitii, cum este colindul de Craciun.

Read More

CANTECELE LAICE SI MUZICA INSTRUMENTALA

          In Evul Mediu, muzica reprezenta o activitate complementara foarte apreciata sau un subiect de stiudiu teoretic, chiar daca muzicantii mai erau o categorie sociala dispretuita.
          Predecesoarele lautei, chitarei si viorii au ajuns in Europa din lumea araba, prin intermediul Spaniei, insa cantul vocal a ramas cel mai important factor al muzicii laice.

Trubaduri si minnesangeri
          O tema centrala a distractiei rafinate de la curte era iubirea ideala, dezvoltata in jurul anului 1070 in sudul Frantei. Cantareti precum William de Aquitania erau cunoscuti drept trubaduri (truveri in nordul Frantei), cuvant provenit de la verbul ,,trobar", care inseamna a compune, pentru ca acestia erau poeti si compozitori. Nobilii poeti lirici cantau singuri, in mare parte in dialectul provensal care era limbajul medieval al iubirii. Insa acestia permiteau acompaniamentul - mai ales de viele, harpa si lauta. Echivalentul german al trubadurilor a existat de prin 1150 pana la declinul ordinelor cavaleresti, in secolul XIV. Povestirile medievale si poeziile arabe de iubire reprezentau modele de minne (insemnand iubire in germana medievala). Cel mai cunoscut minnesanger a fost Walther von der Vogelweide.

Mestesugul cantului, maestrii cantareti

          In orasele europene ale secolelor XV si XVI s-au transformat bresle care cuprindeau meistersangeri organizati - priviti mai mult ca mestesugari. Cantecele contineau subiecte biblice, mai tarziu insa s-au diversificat, incluzand istoria si alte teme cantate dupa reguli stricte. Asezat pe un scaun, cantaretul isi prezenta noua piesa muzicala, care era apoi evaluata de un judecator aflat in spatele unei perdele negre. Cel mai faimos cantaret a fost considerat mesterul Hans Sachs, originar din Nurnberg, care a compus peste 4500 de cantece cu multa ingeniozitate si har. O functie importanta a unui maestru era transmiterea cunostintelor, pentru ca numerosi membri ai breslei nu stiau sa citeasca sau nu isi puteau permite sa cumpere carti.

Muzica in programul medieval de scoala

          Muzica era o parte importanta a oricarui program educational din scolile si universitatile latine. Toti studentii de la medicina si teologie studiau muzica - una dintre cele sapte arte liberale. Era considerata o stiinta, deoarece conceptul antic privind armonia atotcuprinzatoare fusese demonstrat prin faptul ca sunetele armonice au un efect linistitor (o octava va genera, prin diviziunea coardei, o lungime de unda in raport de 1:2). Locul special ocupat de muzica in sistemul educational a modelat viata marilor centre studentesti, ca Parisul, unde muzica bisericeasca si studiile universitare se imbinau.

Muzica si cele sapte arte

          Din Evul Mediu si pana in secolul XVIII, muzica a fost considerata una dintre cele ,,sapte arte liberale" care formau partea semnificativa a educatiei. Primele trei erau artele limbajului (trivium) care cuprindeau gramatica, retorica si dialectica. Celelalte patru erau materiile matematice (quadrivium), artimetica (matematica), geometria, astronomia (astrologia) si muzica. Muzica ocupa un loc special datorita structurii sale, deoarece era inrudita atat cu matematica, cat si cu limbajul (in special cu retorica).

Cantareti si muzicanti ambulanti

          Prima mentiune cu privire la interpreti ambulanti dateaza din secolul VIII. Acestia erau considerati principalii custozi ai culturii muzicale medievale, chiar daca majoritatea faceau parte din clasele cele mai de jos. Barbati si femei calatoreau singuri sau in grupuri pentru a castiga bani cu cantecele, dansurile, acrobatiile si animalele lor dresate, evoluand in piete, carciumi, bai publice si bordeluri. Spectacolele cuprindeau o intampinare, preludiul, piesa principala si prababil un bis.

          Interpretii aveau legaturi apropiate cu localnicii pentru ca asigurau muzica in cadrul procesiunilor si al nuntilor. Unii dintre ei erau chiar acompaniatori respectati ai poetilor lirici sau interpreti ei insisi ai unor poeme 

eroice si epice, in fata unui public educat. In ciuda faptului ca erau priviti ca fiind in afara societatii, multi dintre ei isi transmiteau cu mandrie copiilor profesia. Calatoriile lor din loc in loc i-au transformat intr-un element de baza al schimburilor culturale din Europa medievala.

Informatii esentiale:
CANTUL MONODIC GREGORIAN: este adaptat de numerosi compozitori.
HANS SACHS: a fost imortalizat in rolul Beckmesser, un critic muzical neinsemnat din singura opera comica a lui Richard Wagner, Maestrii cantareti.
CARMINA BURANA: (cca 1300), o colectie de zicale, cantece de dragoste si de petrecere, dansuri, a fost pusa pe muzica de compozitorul german Carl Orff, cu un succes imens de public.
INTERPRET, JONGLER, MENESTREL: numeroasele nume sub care erau cunoscuti muzicantii ambulanti reflecta raspandirea acestora pe intinderea Europei.
EVOLUTIA INTERPRETILOR: era presarata cu povesti si teme din toate straturile sociale.

Read More

MUZICA SACRA A EVULUI MEDIU

          In Evul Mediu, bisericile si manastirile crestine erau centre culturale. Aici erau copiate textele muzicale pentru generatiile viitoare, muzica instrumentala fiind respinsa.
          Cele mai vechi texte muzicale care s-au pastrat dateaza din secolele VIII si IX. Acestea descriu cantul monodic(cantarea liturgica) si sunt notate prin simboluri cunoscute drept ,,neume". Este posibil ca acestea sa fi fost utilizate ca baza atat pentru improvizatie, cat si pentru cantatul la unison.

Inceputurile polifoniei
          Prima referire o contine lucrarea anonima Musica enchiriadis(cca 850). A fost scrisa ca melodie vocala pentru o singura voce, insa alte voci improvizau la intervale de cvarta si cvinta. Aceasta forma timpurie de polifonie se numeste ,,organum". Polifonia compusa special cu contrapunct (unele voci canta melodii diferite) apare in secolul XII. Construirea uriaselor catedrale franceze, precum cele din Rheims si din Rouen, la inceputul anilor 1200, a favorizat aparitia muzicii bisericesti pe doua sau trei voci. Primele nume remarcabile pentru polifonia de la mijlocul secolului XIII sunt Leonin, maestru compozitor, si Perotin, maestru de cor. Se spune ca ambii au lucrat la Paris, in catedrala Notre-Dame,care , datorita reputatiei sale exceptionale, a devenit sinonima cu muzica perioadei 1163-1250. Atunci au aparut primele lucrari pentru trei sau patru voci cu melodii independente.Aceasta muzica elaborata a adus la dezvoltarea unui sistem de noutati stufos, dat fiind ca improvizatia nu mai era o posibilitate realista.

Viata muzicala monastica
          Muzica juca un rol important in viata monastica de zi cu zi, divizata in opt ore de rugaciuni. Ziua incepea cu rugaciunea de dimineata, practicata odata cu rasaritul soarelui ,,laud" si se incheia cu slujba de seara, la doua ore dupa apus. In zorii zilei se spuneau mai multe rugaciuni ,,matins". Zilnic erau sustinute si doua liturghii. Orice participa activ la aceste slujbe religioase petrecea o jumatate de zi cantand. Initial cantul era de tip apel si raspuns, se intona fie de doua grupuri de marimi asemanatoare (antifonie), fie de catre un solist si un cor (responsorial). Instrumentele muzicale erau interzise in manastiri si biserici, pentru ca erau asociate culturilor pagane si pentru ca se credea ca distrag atentia de la invataturile religioase. Aceasta interdictie este sustinuta si astazi de catre Biserica ortodoxa rasariteana. Orgile cu foale au reaparut in jurul secolului X, dar cele cu apa dateaza din secolul III. Orga era considerata instrument laic, desi au folosit_o in creatiile lor compozitori precum maica benedictina Hildegard von Bingen.

Read More

EVUL MEDIU SI RENASTEREA

          Modul exact in care se crea muzica in Evul Mediu si momentul aparitiei primelor piese muzicale polifonice raman in mare parte necunoscute, deoarece numeroase lucrari erau transmise pe cale orala. Viata muzicala monahala crestina includea interpretari vocale, in timp ce muzica instrumentala ocupa un rol important in traditiile laice si dansurile populare. Forme muzicale independente s-au dezvoltat pentru prima data in perioada Renasterii. Lucari polifonice vocale au atins apogeul in secolele XV si XVI.

Informatii esentiale:
ESTETICA: Studiul teoriei muzicale a fost un element de baza in intelegerea naturii cuprinzatoare a armoniilor muzicii religioase.
TABLOU SOCIAL: In Evul Mediu, creativitatea a fost considerata mai degraba de inspiratie divina decat produs al ingeniozitatii omenesti. Compozitorii au ramas anonimi pana in sec XIII.
SCHIMBAREA PERSPECTIVEI: In Renastere, interesul s-a transferat asupra experientelor personale.

Read More

MUZICA

          Oamenii s-au preocupat de muzica din timpuri imemoriale. Aceasta a insotit primele ritualuri, a fost un element esential al lumii medievale si indispensabil in epoca Renasterii. In secolul XIX, salile de concerte si teatrele de opera reprezentau spatiul predilect de exprimare al burgheziei. Muzica era refugiul unei societati care lua contact cu procesul industrializarii, in vreme ce membrii ei, in calitate de spectatori, asistau muti de uimire la interpretarile de mare virtuozitate. Eveniment major al secolului XX, Al Doilea Razboi Mondial a adus alte schimbari importante in muzica: dupa experientele fascismului, razboiul si exilului, multi simteau ca nu mai era posibila o legatura neintrerupta cu trecutul. Dupa 1945, s-au dezvoltat o multitudine de stiluri care se fac simtite si astazi, in epoca globalizarii, inclusiv a celei sonore.

Read More