In Evul Mediu, bisericile si manastirile crestine erau centre culturale. Aici erau copiate textele muzicale pentru generatiile viitoare, muzica instrumentala fiind respinsa.
Cele mai vechi texte muzicale care s-au pastrat dateaza din secolele VIII si IX. Acestea descriu cantul monodic(cantarea liturgica) si sunt notate prin simboluri cunoscute drept ,,neume". Este posibil ca acestea sa fi fost utilizate ca baza atat pentru improvizatie, cat si pentru cantatul la unison.
Inceputurile polifoniei
Prima referire o contine lucrarea anonima Musica enchiriadis(cca 850). A fost scrisa ca melodie vocala pentru o singura voce, insa alte voci improvizau la intervale de cvarta si cvinta. Aceasta forma timpurie de polifonie se numeste ,,organum". Polifonia compusa special cu contrapunct (unele voci canta melodii diferite) apare in secolul XII. Construirea uriaselor catedrale franceze, precum cele din Rheims si din Rouen, la inceputul anilor 1200, a favorizat aparitia muzicii bisericesti pe doua sau trei voci. Primele nume remarcabile pentru polifonia de la mijlocul secolului XIII sunt Leonin, maestru compozitor, si Perotin, maestru de cor. Se spune ca ambii au lucrat la Paris, in catedrala Notre-Dame,care , datorita reputatiei sale exceptionale, a devenit sinonima cu muzica perioadei 1163-1250. Atunci au aparut primele lucrari pentru trei sau patru voci cu melodii independente.Aceasta muzica elaborata a adus la dezvoltarea unui sistem de noutati stufos, dat fiind ca improvizatia nu mai era o posibilitate realista.
Viata muzicala monastica
Muzica juca un rol important in viata monastica de zi cu zi, divizata in opt ore de rugaciuni. Ziua incepea cu rugaciunea de dimineata, practicata odata cu rasaritul soarelui ,,laud" si se incheia cu slujba de seara, la doua ore dupa apus. In zorii zilei se spuneau mai multe rugaciuni ,,matins". Zilnic erau sustinute si doua liturghii. Orice participa activ la aceste slujbe religioase petrecea o jumatate de zi cantand. Initial cantul era de tip apel si raspuns, se intona fie de doua grupuri de marimi asemanatoare (antifonie), fie de catre un solist si un cor (responsorial). Instrumentele muzicale erau interzise in manastiri si biserici, pentru ca erau asociate culturilor pagane si pentru ca se credea ca distrag atentia de la invataturile religioase. Aceasta interdictie este sustinuta si astazi de catre Biserica ortodoxa rasariteana. Orgile cu foale au reaparut in jurul secolului X, dar cele cu apa dateaza din secolul III. Orga era considerata instrument laic, desi au folosit_o in creatiile lor compozitori precum maica benedictina Hildegard von Bingen.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu